Lista produselor producătorului Davino

DAVINO consideră că vinul nu se bea, ci se trăieste. De aceea, de aproape 20 de ani alături de oamenii care au trăit dintotdeauna pentru vin, am găsit o modalitate de a obține esența, vinul DAVINO. 68 Ha în propietate, 18 Ha lucrate în arendă, maxim 200.000 de butelii DAVINO pe an, nu mai mult de 5.000 de kilograme de struguri la hectar, din vie lucrată prin dirijarea creşterii, tăiere în verde și cizelarea strugurilor. DAVINO produce în special cupaje, dar și două vinuri din cele mai reprezentative soiuri românești - Fetească Albă și Fetească Neagră, pentru a arăta lumii valoarea excepţională și originalitatea viticulturii românești.


Materialul didactic folosit atât de Catedra de Viticultură și Vinificație din cadrul Universitații de Știinte Agronomice București cât și de Catedra de Oenologie a Universitații de Știinte Agricole și Medicina Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” pentru realizarea de lucrări știintifice, este furnizat de DAVINO, vinurile soi pur fiind considerate reprezentative din punct de vedere al tipicității.


http://www.davino.ro/


  • Davino Revelatio
    Disponibil
    Davino Revelatio

    Davino Revelatio, un vin alb sofisticat si profund, impresioneaza prin echilibru, finete si expresivitate, fiind o reflectie fidela a terroir-ului din Dealu Mare. De o limpiditate cristalina, vinul se prezinta intr-o nuanta galben-verzuie stralucitoare, care sugereaza prospetime si eleganta. Buchetul este expresiv si rafinat, dezvaluind note de fructe bine coapte, sustinute de profunzimi minerale si subtile tuse de lemn, ce adauga complexitate...

    Davino Revelatio, un vin alb sofisticat si profund, impresioneaza prin echilibru,...

    Davino Revelatio, un vin alb sofisticat si profund, impresioneaza prin echilibru, finete si expresivitate, fiind o reflectie fidela a terroir-ului din Dealu Mare. De o...

  • DAVINO REZERVA Alb 2012 - vin alb sec
    Stoc epuizat
    Davino Rezerva Alb

    "Culoare galben auriu, intens si stralucitor. Olfactiv, intensitatea aromelor este perfect controlata. Notele lemnoase (vanilie si condimente) se impletesc de minune cu cele de fruct bine copt (caisa, mar, gutuie, plus diverse citrice) si cu nuantele floral-minerale de o eleganta aparte. Gustativ, am fost intampinat de o densitate dozata cu mare maiestrie; vinul se comporta de parca ar executa fara cusur o partitura bine stabilita inainte.

    "Culoare galben auriu, intens si stralucitor. Olfactiv, intensitatea aromelor este...

    "Culoare galben auriu, intens si stralucitor. Olfactiv, intensitatea aromelor este perfect controlata. Notele lemnoase (vanilie si condimente) se impletesc de minune cu cele de...

    121,00 lei
    Adaugă în coș Vizualizaţi
  • DAVINO REZERVA Rosu 2009 - vin rosu sec
    Disponibil
    Davino Rezerva Rosu

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante condimentate de piper verde, cafea si piele tabacita, fructe rosii de padure si miez de nuca. Complex si expresiv, amplu, puternic dar rotund. Evolutie pe o panta lunga, cu un postgust permanent usor condimentat, ce pune in evident taninurile fine si elaborate.

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante...

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante condimentate de piper verde, cafea si piele tabacita, fructe rosii de padure si miez de...

  • Davino Rezerva Rosu 2013
    Stoc epuizat
    Davino Rezerva Rosu 2013

    CULOARE: Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpuriiMIROS: Complex, persistent si intens, cu nuante de fructe negre confiate, condiment, piper verde, menta si tabacGUST: Complex si expresiv, amplu, puternic dar rotund. Evolutie pe o panta lunga, cu un postgust remanent usor condimentat, ce pune in evidenta taninurile fine si elaborate. Ultima sticla!

    CULOARE: Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpuriiMIROS: Complex, persistent si intens,...

    CULOARE: Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpuriiMIROS: Complex, persistent si intens, cu nuante de fructe negre confiate, condiment, piper verde, menta si tabacGUST: Complex si...

    457,56 lei
    Adaugă în coș Vizualizaţi
  • DAVINO REZERVA Rosu 2014
    Stoc epuizat
    Davino Rezerva Rosu 2014

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante condimentate de piper verde, cafea si piele tabacita, fructe rosii de padure si miez de nuca. Complex si expresiv, amplu, puternic dar rotund. Evolutie pe o panta lunga, cu un postgust permanent usor condimentat, ce pune in evident taninurile fine si elaborate.

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante...

    Rosu-rubiniu intens cu reflexe purpurii, miros complex, persistent si intens, cu nuante condimentate de piper verde, cafea si piele tabacita, fructe rosii de padure si miez de...

    381,30 lei
    Adaugă în coș Vizualizaţi
  • Davino Vast Alb
    Disponibil
    Davino Vast Alb

    Culoarea alba cu un miros caracteristic soiurilor, intens si persistent, floral cu note usor minerale, persistent. Gustul proaspat, fructuos, expresiv, echilibrat, fin, amplu si persistent.

    Culoarea alba cu un miros caracteristic soiurilor, intens si persistent, floral cu note...

    Culoarea alba cu un miros caracteristic soiurilor, intens si persistent, floral cu note usor minerale, persistent. Gustul proaspat, fructuos, expresiv, echilibrat, fin, amplu si...

  • Davino Vast Rose
    Disponibil
    Davino Vast Rose

    Culoarea rose cu un miros fructuos, cu nuante de fructe rosii de padure predominant fragi, persistent. Gustul este proaspat, echilibrat, rotund, persistent.

    Culoarea rose cu un miros fructuos, cu nuante de fructe rosii de padure predominant...

    Culoarea rose cu un miros fructuos, cu nuante de fructe rosii de padure predominant fragi, persistent. Gustul este proaspat, echilibrat, rotund, persistent.

  • Davino Vast Rosu
    Disponibil
    Davino Vast Rosu

    Culoare rosu rubiniu intens cu reflexe purpurii si miros caracteristic soiurilor, intens si persistent, condimentat cu note de piper verde, fructe uscate si cafea. Gustul este amplu, cu o evolutie ce acopera toate nivelele senzoriale, echilibrat si armonios structurat, final persistent cu tanini elaborati.

    Culoare rosu rubiniu intens cu reflexe purpurii si miros caracteristic soiurilor,...

    Culoare rosu rubiniu intens cu reflexe purpurii si miros caracteristic soiurilor, intens si persistent, condimentat cu note de piper verde, fructe uscate si cafea. Gustul este...

  • Monogram Feteasca Alba Davino
    Stoc epuizat
    Monogram Feteasca Alba Davino

    Un vin crocant si cremos, bine echilibrat, fin, amplu si expresiv, cu un postgust remanent usor amårui.

    Un vin crocant si cremos, bine echilibrat, fin, amplu si expresiv, cu un postgust...

    Un vin crocant si cremos, bine echilibrat, fin, amplu si expresiv, cu un postgust remanent usor amårui.

    71,18 lei
    Adaugă în coș Vizualizaţi
  • Monogram Feteasca Neagra Davino
    Stoc epuizat
    Monogram Feteasca Neagra Davino

    Rosu rubiniu intens cu reflexe purpuri.Arome condimentate de menta si prune uscate,intens si persistent,complatat cu nuante de lemn de stejar.Expresiv,suplu,bine structurat,echilibrat,amplu,puternic dar rotund.Taninozitate moderata.

    Rosu rubiniu intens cu reflexe purpuri.Arome condimentate de menta si prune...

    Rosu rubiniu intens cu reflexe purpuri.Arome condimentate de menta si prune uscate,intens si persistent,complatat cu nuante de lemn de stejar.Expresiv,suplu,bine...

    88,46 lei
    Adaugă în coș Vizualizaţi

Oferte speciale

Toate promoțiile